Afterschool:
Ce ne caracterizeaza si ne diferentiaza:
Având în vedere că beneficiarii vin la afterschool după terminarea celor patru ore de ÅŸcoală ÅŸi sunt deja obosiÅ£i, le vom propune activităţi specifice nivelului de dezvoltare al copiilor , care să-i solicite intr-un mod plăcut, recreativ, distractiv. Propunerea activităţilor va porni de la ideea că ceea ce vor face aici , chiar ÅŸi când este activitate de învăţare să se insereze în program pe coordonate ludice, încercând antrenarea copiilor în activităţi care să le placă, să-i captiveze, să le câÅŸtige interesul.
De multe ori ne-a fost dat să observăm faptul că lucrul cu copii, jocurile amuzante, jocurile consumatoare de energie, activităţile de creaÅ£ie, jocurile care întăresc unitatea grupului, jocurile cu mesaj, activităţile de întărire a abilitaÅ£ilor emoÅ£ionale, sunt foarte bine primite de către aceÅŸtia.Forma predominantă a activităţii în after-school va fi deci jocul, chiar activităţile noastre cu scop educativ vor lua forme ludice.
Program Premium - 1420 lei/luna
Servicii incluse, program 11:00 - 18:00 :
- Preluare de la scoala (un insotitor din partea My Universe va prelua copii de la scoala, de la doanmna invatatoare si ii va transporta la sediu)
- Supraveghere (personal didactic si nedidactic din partea My Universe va supraveghea copii cand vin de la scoala, la joaca, la masa, la somn si alte activitati)
- Activitati didactice (doamna invatatoare va coordona si efectua activitatile de predare, invatare, consolidare a cunostintelor si deprinderilor specifice nivelului scolar)
- Limba Engleza sau Limba Germana (sunt incluse in taxa si predate de profesori atestati. Desfasuram o activitate de limba engleza sau germana pe saptamana. Exista si posibilitatea de suplimentare - intensiv sau zilnic)
- Loc rezervat la odihna/somn - valabil pentru clasa pregatitoare(copii vor avea asigura loc pentru odihna/somn; nu este nevoie de pijama; vor fi supravegheati de personalul My Universe si/sau doamna invatatoare)
- Meniul zilei (vor fi asigurate masa de pranz si gustare; bucatarie proprie autorizata; meniu diversificat, copiii vor fi supravegheati de personalul My Universe sau/si doamna invatatoare; meniul se transmite la sfarsit de saptamana pentru saptamana urmatoare)
- Asistenta medicala (cadru medical My Universe va efectua periodic control medical general si va completa fisa medicala, individuala, asigurand comunicarea directa cu parintii)
- Asistenta psihologica (psihologul colectivitatii, cu o vechime in colaborarea cu My Universe de 11 ani - din 2008 - va asigura gratuit monitorizarea colectivului si va contacta parintii in vederea remedierii situatiilor speciale observate. Evaluarea si consilierea psihologica sunt contra-cost.)
- Asistenta logopedica (logopedul colectivitatii, cu o vechime in colaborarea cu My Universe de 8 ani - din 2011 - va asigura evaluarea logopedica gratuit si va informa parintii daca este necesara interventie logopedica. Interventia logopedica este contra cost)
- Activitati diverse (iesiri in parc, jocuri in aer liber)
Observatii:
- TRANSPORT - preluarea de la scoala, care este gratuita de la anumite scoli din proximitate( de intrebat la sediu ). Transportul acasa se efectueaza la cerere si contra cost ( soferi si masini proprii: Mercedes Vito, Hyundai, Fiat).
- PROGRAMUL se poate prelungi la cerere ,contra cost .
DE STIUT !
- Activitati optionale contra-cost: mindlab, curs de creatie, atelier de ceramica si pictura, pian, dans, aikido, cooking, multisport, limba germana/ engleza (a doua limba moderna) club de experimente. Profesorii ofera feedback parintilor semestrial in legatura cu activitatea copiilor la ore, se desfasoara lectii deschise si se trimit lunar rapoarte de activitate la limbile straine. La inceputul anului scolar se va reveni cu programul, regulile, oferta optionalelor desfasurate la sediul My Universe.
- Contributia de scolarizare este anuala, aferenta zilelor oficiale de scoala (fara vacante intersemestriale, fara vacanta de vara, fara zile libere). Institutia functioneaza 12 luni. Incasarile se fac pentru 10 luni=10 rate egale lunare ( septembrie- iunie,inclusiv).
- Pentru perioada vacantelor se va achita 300 lei/saptamana.
- Prelungirea programului este contra-cost-sau abonament lunar : 10- lei/zi intre 18.00-18.30 si 20 lei/zi intre 18.00-19.00. Este inclusa o gustare care este servita copilului la ora 18.10, iar supravegherea este asigurata de personal nedidactic.
- Monitorizare video: Sediul dispune de monitorizare interioara-exterioara.
- Curte spatioasa: Loc de joaca cu ansamblu specific varstei.
- Activitati extra-: spectacole de magie, teatru la sediul nostru , tabere, iesiri in parc, serbari.